luni, 4 ianuarie 2016

Produse preferate de makeup si ingrijire in 2015

La multi ani dragele mele!! Sper ca ati petrecut frumos in noaptea dintre ani si ati profitat de zilele libere de dupa pentru a va reincarca bateriile. Va doresc un an plin de realizari, bogat pe toate planurile, linistit si in primul rand sanatate si iubire!
Am revenit cu prima postare pe anul  acesta, am ales cateva preferate dintre produsele pe care le-am folosit si iubit in anul 2015. Mi-a fost foarte greu sa scurtez  lista cu produse favorite, iar de data asta am ales sa includ si produse pentru ingrijire asa ca am decis sa renunt la o parte din produsele de makeup. Acum cand scriu acest articol ma gandesc ca ar fi trebuit sa creez niste top-uri pe categorii si sa le postez in articole separate cu mini reviews pentru fiecare produs, ma gandesc totusi ca as fi plictisit cu atata volum de informatii... In orice caz, in acest articol veti vedea produsele pe care eu le folosesc in fiecare zi, si nu concep sa traiesc fara ele, asadar sunt cele mai uzate si recumparate produse din colectia mea. Mai mult de atat, unele dintre ele au fost preferate si in anul 2014.




PRODUSE PREFERATE PENTRU INGRIJIREA TENULUI

Inca din 2014 mi-am schimbat total rutina de ingrijirea a tenului si am scos din rutina produsele care contin iritanti si am introdus produse care nu imi mai afecteaza problemele acneice, dar care vin in prevenirea ei. Am observat o imbunatatire a aspectului pielii si o mai buna regenerare a tesuturilor lezate, insa trebuie sa va marturisesc faptul ca aspectul tenului meu s-a imbunatatit mult mai mult cand am decis sa tin regim alimentar (fara zahar, lactate, produse si cereale glutenoase). Daca sunteti interesate care este povestea mea o sa scriu un articol separat.
Produsul care m-a ajutat cel mai mult in prevenirea problemelor acneice este exfoliantul Paula's Choice din gama Clear concentratie BHA 2%. Folosesc acest produs la doua zile pe timp de iarna si zilnic pe timp de vara, ma ajuta in prevenirea aparitiei punctelor negre si cosurilor, daca fac o pauza mai lunga simt diferenta, tenul se incarca iar eu sunt nevoita sa ma lupt ceva timp sa ma acomodez din nou cu produsul. Pentru cine nu este familiarizata cu exfoliantii chimici, trebuie stiut ca acestia trebuiesc introdusi treptat in rutina, incepand cu o data pe saptamana ajungand sa fie folositi zilnic, in timp.
Paula's Choice Hydralight Shine-Free Daily Mineral Complex este crema mea pentru zi cu SPF 30,
cu care m-am inteles foarte bine din fericire, sincer nu imi vine sa renunt la ea desi am fost tentata de multe ori sa o schimb cu ceva mai ieftin pentru ca pretul actual este destul de piperat avand in vedere veniturile noastre din Romania, mai ales din provincie.
Paula's Choice Resist Anti-Aging Clear Skin Hydrator este crema mea pentru noapte, am simtit efectele ei benefice de la primele folosiri, ma inteleg foarte bine cu ea si din cate stiu este una dintre cele mai iubite creme de la Paula's Choice. Da, o iubesc si eu!
La Roche-Posay Cicaplast Balsam de buze m-a ajutat sa imi mentin buzele cat de cat ok si este cel mai bun balsam de buze din cate am incercat si va rog sa ma credeti, am colectie.Am buzele foarte uscate si am prostul obicei sa imi iau cojitele cu dintii(da, mi-e rusine ca fac asta!). Apropo, va recomand si crema pentru maini de la Roch-Posay din gama Cicaplast pe care eu o folosesc si pe fata iarna cand mi se exfoliaza tenul, o aplic pe zonele in care am cojite, contine o cantitate mare de niaciamide, un ingredient benefic si in tratarea acneii.

PRODUSE PREFERATE DIN CATEGORIA MAKEUP

Max Factor Lasting Performace 102 Pastelle a fost in topul meu si anul trecut, este fondul meu de ten preferat pentru uz zilnic, chiar daca nu are o acoperire si o rezistenta asa de mare, dar pe mine ma multumeste. Am incercat multe fonduri de ten anul acesta dar am decis sa includ tot Max Factor in top, in primul rand pentru ca nu mi-a creat niciodata neplaceri si nu imi blocheaza porii.
Lioele Secret Pore HD Powder a fost preferata mea si anul trecut, am recumparat acest produs si i-am ramas fidela. Fixeaza machiajul foarte bine, nu incarca, mi se pare ca imi rezista mai bine fondul  si nu imi blocheaza porii.
NYX HD Concealer nuanta Porcelain este anticearcanul preferat in momentul de fata, l-am recumparat de 3 ori si sunt sigur ca imi va placea in continuare.
NYX Eyebrow Gel in nuanta Brunette este produsul meu preferat pentru sprancene, rezista eroic iar efectul  natural poate fi obtinut prin aplicarea unei cantitati foarte mici, eu prefer uneori sa imi fac sprancenele mai "grafic" si este excelent si in acest scop.
Maybelline Lash Sensational este cel mai bun rimel pe care l-am incercat!! Multa vreme am detestat acea periuta pe care mi-am bagat-o in ochi de multe ori, insaaaaa produsul este genial, chiar si periuta dupa ce m-am obisnuit. Obtin gene lungi si bogate cu acest rimel, rezista, nu se rup bucatele din el, se demachiaza destul de greu (acesta poate fi un minus dar eu reusesc sa il dau jos cu demachiant bifazic).
Melkior Liquid Eyeliner este tusul lichid preferat al momentului, imi place ca se usuca negru mat si este intens pigmentat. Rezista binisor dar nu este watherproof, ma feresc sa lacrimez sau sa plang cand stiu ca
 l-am folosit. Cu toate astea insist sa il folosesc pentru ca reusesc sa imi trasez liniile mai rapid decat cu tusul gel.
The Balm Mary Lou Manizer cred ca este cel mai frumos iluminator pe care l-am incercat, dar trebuie sa va marturisesc ca mai am un iluminator de la Melkior care imi place mult (winther glow daca nu ma insel) si inca unul de la Physicians Formula. Initial am fost putin dezamagita, parca nu era asa de cremos si pigmentat si nu aratam ca un glob de Craciun asa cum imi place mie ci mai subtil. In timp, dupa ce am mai insistat cu pensula si s-a luat primul stat de produs am ajuns sa il iubesc si sa arate pe piele asa cum imi doresc, super shiny!
Sleek Blush in nuanta Rose Gold inca este blushul meu preferat si al multor fete pe care le cunosc, este iubit si in blogosfera si oricine l-a incercat s-a indragostit de el. Este frumos si pentru iarna si pentru vara, pun mana pe el in fiecare zi.
Too Faced Shadow Insurance unul dintre cele mai bune primere incercate dar se afla pe acelasi loc cu primerul de la Inglot Eyeshadow Keeper(cred ca se numeste). Alt primer bun este si cel de la NYX HD (in tub negru) ca o alternativa la un pret mult mai bun.

Cam astea sunt favoritele mele, ar mai fi si altele sa stiti,dar fara cele mentionate nu traiesc, le recumpar cand le termin de fiecare data, asadar am ales cele mai favorite dintre favoritele pe care le folosesc zi de zi.


Sper ca v-a fost de folos cu ceva acest articol!

Multumesc pentru vizita!

O seara frumoasa!