Pentru inceput va voi spune cam ce vreau eu de la un fond de ten, in primul rand trebuie sa aiba persistenta, sa aiba acoperire,sa-mi mentina tenul mat si sa nu oxideze pe fata.
Drept urmare, cum niciun BB Cream pe care l-am incercat nu a bifat cele 4 cerinte, nu prea am fost tentata sa mai incerc si altele. In urma review-urilor pozitive pe care le-am citit despre acest produs am fost tentata de foarte multe ori sa il cumpar, dar mai ales de cand folosesc pudra Lioele Secret Pore HD Powder. De multe ori nu am obtinut de la un fond de ten ceea ce mi-am dorit, unele produse au fost dezastruase,altora le-am fost fidela ani de zile.
Folosesc Lioele Triple The Solution BB Cream de doua saptamani si cred ca stiu cam tot ce se poate despre el, sper doar sa nu-mi provoace probleme in timp.
M-am uitat putin pe lista de ingrediente, inca nu pot sa le recunosc pe toate insa am remarcat cateva ingrediente benefice, pare un produs ok, numai ca spre sfarsitul listeti de ingrediente se afla parfumul, ceea ce m-a facut sa mustacesc nemultumita, dar cel putin nu contine alcool... Un semn de intrebare am avut in privinta pudrei de iaurt din compozitie, iaurtul fiind cotat cu AVERAGE in dictionarul cosmetic...
Nu mi-a cauzat neplaceri pana acum si mi-ar placea sa il pot folosi mult si bine.
Daca ar fi sa vorbim despre ambalaj, ei bine...aspectul produselor Lioele este foarte dragut si feminin, am fost cucerita de la inceput din aceasta privinta. Apoi mi-a placut recipientul sub forma de tub si ca este dotat si cu pompita. Am folosit ani de zile Colorstay si foarte greu mi-a fost sa ma obisnuiesc cu el, am detestat faptul ca nu am cum sa dozez produsul eficient. Cu toate astea, atunci cand iti place un produs foarte mult poti sa depasesti orice situatie... Din fericire, de data asta sistemul de dozare este perfect, produsul rezultat dintr-o pompita este suficient pentru o aplicare, iar daca mai este nevoie putem doza atat cat trebuie.
Cantiate de produs: 50 ml
Valabilitatate: 12 luni de la deschiderea ambalajului / A se folosi inainte de expirarea a 30 de luni de la data de productie inscriptionata pe ambalaj.
Ingrediente: Apa, Titanium Dioxide, Dipropylene Glycol, Butylene Glycol Dicaprylate/Dicaprate, Cyclopentasiloxane, Diphenylsiloxy Phenyl Trimethicone, Cetyl PEG/PPG-10/1 Dimethicone, Dimethicone, Glycering, Arbutin, Sodium Hyaluronate, Cyclohexasiloxane, Zinc Oxide, Sorbitan Sesquioleate, Magnesium Sulfate, Talc, Yogurt Powder, Glycyrrhiza Glabra (Licorice) Root Extract, Fragaria Vesca (Strawberry) Fruit Extract, Canaga Odorata Flower Extract, Tocopheryl Acetate, Adenosin, Disteardimonium Hectorite, Polyglyceryl-4 Isostearate, Ozokerite, Beeswax, Propylene Carbonate, Zinc Stearate, Methylparaben, Phenoxyethanol, Butylapraben, Propylparaben, Diisostearyl Malate, Hexyl Laurate, Triethoxycaprylylsilane, Dimethicone/Methicone Copolymer, Parfum, CI 77491, CI 77499
Ce spune producatorul:
Lioele Triple the Solution BB Cream este un produs 3 in 1 revolutionar:
1. Un fond de ten cu putere mare de acoperire ce ofera un finish impecabil, semi-mat
2. Un BB Cream ce calmeaza, hraneste si hidrateaza intens pieleacu tripla functie (extractele de capsuni si mandarine albesc/ilumineaza tenul, acidul hialuronic si iaurtul au efecte anti-rid/anti- imbatranire, iar extractul de radacina de lemn dulce si ylang-ylang calmeaza pielea si reduce inflamatiile locale).
3. O crema de protectie solara cu factor de protectie SPF 30 / PA++ce blocheaza atat radiatiile UVA, cat si cele UVB
2. Un BB Cream ce calmeaza, hraneste si hidrateaza intens pieleacu tripla functie (extractele de capsuni si mandarine albesc/ilumineaza tenul, acidul hialuronic si iaurtul au efecte anti-rid/anti- imbatranire, iar extractul de radacina de lemn dulce si ylang-ylang calmeaza pielea si reduce inflamatiile locale).
3. O crema de protectie solara cu factor de protectie SPF 30 / PA++ce blocheaza atat radiatiile UVA, cat si cele UVB
Produsul este potrivit pentru toate tipurile de ten.
* BB Cream Lioele Triple the Solution fara fixare cu pudra
Desi tenul meu nu este in cea mai buna conditie, se pare ca un BB Cream ii face fata mai bine decat un fond de ten. Trebuie sa tineti cont de faptul ca tenul meu este putin uscat din cauza exfoliantilor chimici cu care inca nu am reusit sa-i integrez perfect in rutina. Problemele mele cu tenul s-au diminuat mult, nu stiu in ce masura ar fi facut fata acum cateva luni cand eram absolut disperata sa gasesc un produs cu acoperire cat mai mare. In momentul de fata ma multumeste, face fata pretentiilor mele si probabil il voi recumpara.
PRO:
- acoperire foarte bine petele, roseata si cosurile, insa nu prea ajuta daca exista imperfectiuni in relief (este valabil pentru orice produs, fie BB cream sau fond de ten);
- se intinde extrem de frumos si rapid, este placut sa il aplic in fiecare dimineata, este cremos si se blenduieste cu usurinta;
- finis foarte frumos, semimat, aspect placut si sanatos al pielii
- persistenta buna, nu se estompeaza pe parcursul zilei, este la locul lui in orice situatie, cedeaza destul de greu la demachiere si nu se transfera foarte rau asa cum ma asteptam, este decent si din acest punct de vedere;
- are SPF 30, ceea ce m-a incantat foarte mult, face echipa buna cu crema mea preferata pentru zi cu SPF30;
- daca este intins corect nu evidentiaza zonele uscate, cel putin nu atat de mult ca un fond de ten;
- in prima faza hidrateaza foarte bine tenul si are luciu, dupa care capata acel aspect semimat.
- nuanta perfecta pentru mine
CONTRA:
- nu m-a incantat faptul ca are parfum, dar ce-i drept este la sfarsitul listei cu ingrediente.
Mirosul este placut si subtil...
- desi eu il fixez intotdeauna cu pudra luciul apare dupa 4-5 ore, dar deloc deranjant, dupa vreo 6 ore ar trebui aplicata putina pudra (tineti cont de faptul ca tenul meu este gras in zona T)
- desi pentru mine nuanta este mai mult decat perfecta, este posibil sa nu fie potrivita pentru un ten inchis desi are proprietatea de a se adapta. Din punctul meu de vedere eu nu as trece la minusuri pentru ca mine nu ma dezavantajeaza faptul ca se gaseste intr-o singura nuanta, dar am considerat ca trebuie mentionat.
In concluzie:
Este un produs foarte bun si de calitate. Sunt fericita ca l-am incercat, il folosesc cu placere zilnic si momentan nu a cauzat neplaceri tenului meu sensibil. Am fost impresionata in prima faza de acoperire si de usurinta cu care se intinde pe fata din cateva miscari, eu foloses degetele de obicei pentru aplicare. Mi-a placut felul in care se simte pe fata si aspectul sanatos al tenului dupa aplicare.
Luciul apare relativ repede desi il fixez cu pudra, momentan nu este deranjant, ramane de vazut cum se comporta la vara.
Voi reveni cu un update in caz ca exista neplaceri pe viitor, dar avand in vedere ca pana acum a fost totul ok sunt increzatoare ca nu va aparea niciun "necaz".
Sper ca sa va ajute acest review!
Multumesc pentru vizita!
O zi placuta!